Schimbare radicală de strategie. Ce plan are cea mai mare economie a lumii cu rețelele sociale

de: Mădălina Bahrim
24 05. 2021

Guvernele din întreaga lume caută intens soluții pentru a promova campania globală de vaccinare. Una dintre cele mai recente inițiative prin care autoritățile speră să convingă oamenii să se imunizeze împotriva noului coronavirus, vizează platformele sociale.

Casa Albă are de gând să colaboreze cu diverse platforme de dating online, pentru a promova campania de vaccinare și pentru a-i determina pe oameni să accepte serul imunizator.

Rețelele sociale de dating se vor concentra pe vaccinare

Vizate sunt rețete sociale de dating online precum Tinder, OkCupid, Hinge, BLK, Chispa etc.

Administrația lui Joe Biden a anunțat deja că va încheia parteneriate cu aplicațiile de dating, pentru a sprijini campania de vaccinare.

Autoritățile speră că mesajele medicilor să ajungă astfel mai ușor la oameni și să îi determine să se imunizeze în număr cât mai mare, pentru a pune capăt pandemiei de coronavirus, care ne-a schimbat tuturor viețile, de peste un an de zile.

Strategia pe care o abordează cei ce au gândit această tactică este că site-urile de dating sunt utilizate în special de oamnei care își doresc o interacțiune live, o întalnire cu persoana pe care o plac, dincolo de ecranele telefoanelor.

Prin urmare, pentru ca această întâlnire să aibă loc în condiții de siguranță, oamenilor le va fi recomandar să se imunizeze, pentru a nu își pune nici sănătatea lor în pericol, nici pe cea a celor dragi din jurul lor.

De asemenea, multe persoane pot „selecta” potențialii viitori parteneri și după acest criteriu al vaccinării.

După cum spune un consultant al Casei Albe pe tema coronavirusului, „am găsit în sfârşit singurul lucru care ne face pe toţi mai atractivi: vaccinarea. Cu toată seriozitatea, oamenii sunt interesaţi de alte lucruri în viaţă în afară de vaccinul lor.”

De asemenea, Tinder intenţionează să lanseze un „Centru de vaccinare” pentru a ajuta utilizatorii să găsească site-urile de vaccinare din apropiere.

Prin urmare, următorul tău date de pe Tinder ar putea să fie la centrul de vaccinare!